joi, 20 iunie 2013

Alverde Repair Shampoo

Am mai folosit șampoane Alverde și în trecut (cu cafeină și cu măsline) și țin minte că mi-au plăcut foarte tare, mai ales cel cu cafeină. Dar din cauza numeroaselor alte variante de pe piață, am uitat ceva timp de Alverde.
Îmi plac mult în primul rând pentru că au ingrediente safe și nu agresează părul.
M-am gândit de aceea că ar fi o bună idee pentru părul meu decolorat și distrus, să-l încerc pe cel pentru păr degradat (Repair), cu struguri, avocado și proteine din grâu.
Înainte de a-l cumpăra, orice șampoane foloseam, îmi stătea parcă pe creier când citeam acolo sodium laureth sulfate sau sodium lauryl sulfate. Iar cum mă spăl zilnic pe cap, părul parcă era din ce în ce mai uscat.
În cele 2-3 săptămâni cu Alverde (da, pentru că șamponul are doar 200 ml și e foarte lichid, se termină repede) am ajuns să nu-mi mai fie teamă că o să mi se usuce părul și mai tare, dacă îl spăl atât de des. E incredibil de delicat cu părul, n-am simtit deloc că l-ar agresa vreun pic.
Nu am observat rezultate spectaculoase, până la urmă e doar un șampon și l-am folosit destul de puțin, dar per total mă declar mulțumită. Singurul lucru care mi-a displăcut a fost faptul că, la fel ca orice șampon destinat părului degradat pe care l-am avut până acum, îngrașă rădăcinile :-(. Nu prea mi-a plăcut nici mirosul lui, dar am putut trece peste.
Și pentru că vreau să reînnod relația lu Alverde, ultima dată când am fost în DM mi-am luat celălalt șampon pentru păr degradat de la Alverde: Nutri-care, cu migdale și ulei de argan (care până acum îmi place și mai mult decât  Repair, urmează review).
Deci un mare da și un sincer sfat să acordați puțină atenție acestor șampoane, sunt multe variante,  pentru orice dorință, sunt ok la preț și la ingrediente și lasă un păr foarte frumos.
Șamponul a costat 12 lei și ceva.

Ingredientele:

6 comentarii:

  1. Parca l-am vazut si eu prin DM, dar eu m-am orientat catre gama de la Balea pentru bucle.

    http://claudiaschoice88.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu vreau neaparat ceva sampon Balea, poate data viitoare imi iau :D

      Ștergere
  2. Buna Aura,

    Iti citesc blogul de anul trecut din vara si ma bucura faptul ca vad de cele mai multe ori aceleasi alegeri in materie de cosmetice ca si in cazul meu. Doream sa te felicit pentru blog si pentru descrierile detaliate pe care le faci produselor.
    Cat despre Alverde cu argan, l-am incercat si eu si am fost foarte multumita. Singura mea dezamagire este ca se termina prea repede. Aceeasi situatie se aplica si demachiantului cu castravete despre care ai vorbit acum cateva postari.
    Te pup si la cat mai multe articole!

    Ela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc de comentariu, m-a bucurat mult sa-l citesc!
      Si dezamagirea mea e aceeasi: se termina muuult prea repede :( Am observat ca asa se intampla in general cu produsele mai naturale, toate sunt apoase.
      Te pup si eu :*

      Ștergere
  3. Si eu l-am folosit pe asta foaaarte mult timp, pana am ajuns la parul natural (scapasem de toata vopseaua) si atunci efectul de ingrasare a parului a fost prea mult pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nici eu nu-l mai iau, ca ingrasa prea tare, dar cel cu migdale si argan nu ingrasa, il iubesc :D

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...